« Inapoi | Acasa > Drept > Drept public > Drept administrativ > Codul administrativ adnotat. Noutati. Examinare comparativa. Note explicative

Codul administrativ adnotat. Noutati. Examinare comparativa. Note explicative

Codul administrativ adnotat. Noutati. Examinare comparativa. Note explicative Cuprins | Rasfoieste
Adauga in cos

Detalii produs

Aceasta lucrare realizeaza o prezentare „la cald” a elementelor structurale ale Codului administrativ: parți, titluri, capitole. Ne-am asumat-o conștienți fiind de iminența nașterii Codului, precum și de faptul ca un comentariu, articol cu articol, constituie un demers anevoios, care necesita timp și o echipa de autori care sa le analizeze sensurile, litera și spiritul, spre a realiza un instrument de lucru cel puțin la fel de necesar precum Codul insuși, acțiune pe care, impreuna cu alți colegi, coordonatori și autori, o vom demara in toamna acestui an, prin grija și sprijinul Editurii Universul Juridic. Nutrim nadejdea ca aceste lucrari vor „deschide porțile” unei interpretari și aplicari responsabile a Codului administrativ, care sa slujeasca regulile și principiile pe care le promoveaza, intre care se regasesc, intr-o fericita incununare, cele ale legalitații, egalitații și satisfacerii interesului public inaintea celui individual sau de grup.

Prof. univ. dr. VERGINIA VEDINAȘ
Președintele Institutului de Științe Administrative „Paul Negulescu”

Date tehnice

  • Titlu: Codul administrativ adnotat. Noutati. Examinare comparativa. Note explicative
  • Pret: 69,00 RON
  • ISBN: 978-606-39-0527-8
  • Format: A5 (14,5 x 20)
  • Pagini: 424
Adaugare in Cos
Produsul a fost adaugat in Cosul de Cumparaturi.
Precomanda
TE RUGAM SA FACI PRECOMANDA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai precomandat nu a aparut inca pe piata si nu este disponibil momentan in stoc. UJmag.ro te va informa de indata ce acest titlu va fi disponibil la vanzare. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.
Selecteaza cantitatea dorita:
| NU PRECOMAND »
Rezerva
TE RUGAM SA FACI REZERVAREA DOAR DACA ESTI SIGUR CA VEI ACHIZITIONA ACEASTA CARTE!
Te informam ca titlul pe care l-ai rezervat nu este disponibil in stoc. Ujmag.ro va depune toate diligentele pentru a comanda aceasta carte pentru tine. Un e-mail de confirmare va fi trimis la adresa ta de posta electronica.

Doresc sa rezerv buc.
| NU REZERV »